Oradea - istoric

De secole, municipiul Oradea a reprezentat un punct important de referintă pentru zonă, fiind cel mai important centru cultural si comercial. În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, primul în Europa. Drept urmare, meridianul de 00 trecea prin Oradea. Oradea (în latină Varadinum) este mentionată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abatiei benedictine din Zobor, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile arheologice atestând că în zona Salca din oras si zona Băilor Felix erau stabiliti romani si daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de convietuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componentei etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ucrainieni si turci. În timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342) si a fiului său Ludovic I al Ungariei (1342-1382) care au adus din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaste ca oras si sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Episcopul italian Andrea a fost considerat ca o perfectă încarnare a spiritului renascentist, zidind capele, ridicând altare, împodobindu-le cu cele mai luxoase decoratii. Cea mai impresionantă personalitate a Renasterii din Europa Centrală a acestei vremi a fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz. Oradea devine cunoscută în anii lui ca un centru de mare importantă al culturii renascentiste. În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe Doja, care a cuprins si Bihorul. În 1541 s-a constituit pasalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria Centrală. Transilvania a devenit principat autonom. În 1660 turcii ocupă Oradea si întreg tinutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692. În anul 1703 izbucneste o miscare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Târgurile din jurul cetătii au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din interiorul fortificatiei si răsculatii lui Rákóczi. Meritele orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul miscării rakocziene au fost recunoscute oficial în 1712 chiar de Împăratul Carol al VI-lea. Viata economică orădeană a fost caracterizată de înflorirea ramurilor neagricole: mestesugurile si comertul, negustorii constituind cea mai activă categorie socială din oras.

Papa Pius al VI-lea a înfiintat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare.

La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orasului si a cuprins clădirea Primăriei, fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul "Vulturul Negru", depozitul de sare, fabrica de cărămidă si câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, catedrala episcopală ortodoxă din acea vreme. Acestea au fost distruse partial sau în totalitate. Pe lângă acestea, focul a mistuit si 414 case cu clădirile anexe, întinzându-se până la zidurile Cetătii, cuprinzând si cartierul Velenta.

Chiar dacă revolutia din 1848-1849 a fost înfrântă, traditia revolutionară a marcat decisiv constiinta publică orădeană, efectele ei pe termen lung simtindu-se, mai ales după 1867, când participantii la revolutie care au scăpat cu viată au putut să se manifeste în viata politică locală. A urmat o înăsprire a ocupatiei austriece, caracteristică întregului Imperiu. În războiul pentru cucerirea independentei (1877-1878) participă si românii din Bihor în lupta împotriva turcilor.

La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegati ai judetului participă la Marea Adunare Natională de la Alba Iulia, într-o dorintă unanimă de a consfinti Marea Unire cu Regatul României. A doua zi, Dr. Aurel Lazăr a fost numit seful resortului Justitie în Consiliul Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administratiei de către statul român.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a mentinut ca un puternic centru industrial si comercial. La fel ca si în cazul altor orase mari din Vestul Transilvaniei, eforturile s-au îndreptat spre transformarea Oradiei întru-un puternic centru cultural românesc. În anul 1944 populatia evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre, în special în cele de la Auschwitz și Dachau. În octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare si germane s-au retras din oras, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de a distruge clădirile mai importante. Eliberarea orasului s-a făcut de către trupele sovietice si române. O dată cu reinstaurarea administratiei civile românesti, la 9 martie 1945, conducerea administrativă si politică a Oradiei a fost preluată de elemente comuniste locale. Istoria Oradiei în anii dictaturii comuniste poartă amprenta specifică fiecăreia dintre etapele evolutiei acestui regim la scară natională.

În ciuda vicisitudinilor de ordin politic si ideologic, viata economică a Oradiei a cunoscut, în anii dictaturii comuniste, o incontestabilă dezvoltare. Urmare a acestor evolutii economice, populatia Oradiei a crescut semnificativ, sporului natural adăugându-i-se si o importantă componentă de miscare a populatiei către zonele mai dezvoltate. S-au înregistrat progrese si în domeniul serviciilor publice, transport, sănătate. De asemenea, turismul a constituit o preocupare pentru autoritătile vremii, în acest sens Băile Felix și Băile 1 Mai, ale căror resurse de apă termală cu efecte curative aveau o reputatie constituită încă din Antichitate, dar mai ales din secolul XVI, au fost aduse la standardele vremii. Începând cu anii '70, efectele negative ale politicii de industrializare fortată s-au făcut simtite si în Oradea, ca si la nivelul întregii tări. Nivelul de trai al orădenilor, a fost, însă, relativ suportabil comparativ cu situatia locuitorilor din alte centre urbane românesti, având în vedere pozitia privilegiată, de oras de frontieră. Evenimentele revoluționare din decembrie 1989 au determinat mutatii profunde în structurile politice, sociale si economice românesti, fiind percepute imediat si în Oradea. De remarcat, pentru perioada post-decembristă, la nivelul Oradiei, este întoarcerea acesteia la vechea sa traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990, prin hotărâre de guvern, ia fiintă Universitatea Tehnică din Oradea, care devine, un an mai târziu Universitatea din Oradea. În anii care au urmat, institutia a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a tării.